Cernăuţiul a fost şi el o surpriză pentru mine. Arhitectura centrului, moştenire de la Imperiul austro-ungar, cît şi studenţimea locală (aproape 10% din populaţia oraşului) îl fac un oraş foarte plăcut. Îmi pare rău că nu i-am alocat mai mult timp.
Fostul Palat al Mitropoliei Ortodoxe din Cernăuţi (în prezent Universitatea din Cernăuţi). Am avut noroc să mă lipesc de un grup de turişti ucraineni, cărora ghid le era domnul Nicolae Costaş, şi aşa am avut parte de o lecţie personală despre istoria Bucovinei şi a românilor de aici.
Sala unde a fost votată unirea Bucovinei cu România, în 1918
Statuia lui Mihai Eminescu
Cetatea Hotin
Plecarea de la hotel:
"Good morning!"
"Îhî" (acră)
"Thank you!"
"Îhî" (tot acră)
"Good bye!"
"Îhî" (neschimbată).
Deşi s-ar presupune că situaţia a fost acră, în realitate domnişoara chiar că m-a ajutat ori de cîte ori am avut nevoie.
A urmat un taxi pînă la graniţa, pe care am trecut-o pe jos, fără niciun fel de probleme, două autostopuri pînă la Suceava, şi-apoi trenul pînă la Braşov.
